Consumul de cafea și boala hepatică
29
Apr

Consumul de cafea și boala hepatică Featured

Rate this item
(1 Vote)
Dieta în hepatopatii este permanent un subiect de interes în rândul pacienților. Un element al dietei este și consumul de cafea. Aceasta este consumata la pe tot globul atât ca stimulent cât și ca aliment.

Cafeaua chiar este utilă în boala hepatica?

Recent cafeaua a fost asociată cu inversarea gradului de fibroză hepatică și chiar cu prevenirea instalării cancerului hepatic. Studii populaționale retrospective au urmărit relația dintre consumul de cafea și dinamica enzimelor hepatice, gradul de fibroză hepatică și apariția cancerului hepatic. Un studiu a observat că beneficiile sunt corelate cu cantitatea de cafea consumată zilnic . Aceste date au fost confirmate și în populația generală prin măsurarea densității hepatice prin metode neinvazive . Același efect a fost observat și in cazul consumului de ceaiuri din plante.

Ce este cafeaua?

Cafeaua este de fapt o suspensie formată din sute de componente în cantități foarte mici. Doar 2 componente sunt în cantități mai mari și acelea sunt apa și cafeina. O cafea are în general aproximativ 200ml (o ceașcă) și de-a lungul timpului a evoluat spre 350ml ( o cană). Este important pentru că cantitatea de cafeină dintr-0 ceașcă este aproximativ 90mg iar cea dintr-o cană se apropie de 135mg. Toate formele de cafea au în comun faptul că sunt făcute din boabe de cafea prăjită. Cu toate acestea metoda de preparare poate să difere foarte mult. Cele mai utilizate metode sunt: cafeaua la filtru ce presupune trecerea unor picături de apă fierbinte prin cafea măcinată, fierberea – procedeu prin care cafeaua măcinată este fiartă (ex. cafeaua turcească) și expresso - prin care apă fierbinte presurizată trece prin cafeaua macinată. Metoda de pregătire este importantă pentru că determină variații în compoziția cafelei.

Cafeaua este într-adevăr eficientă ca antifibrotic?

Surprinzător numai cafeaua la filtru se corelează cu reducerea gradului de fibroză hepatică, ciroză și scăderea incidenței cancerului hepatic. Nici expresso nici cafeaua turcească nu s-au corelat negativ cu progresia fibrozei. Motivul este neclar dar sunt 3 ipoteze. În primul rând expresso și cafeaua turcească sunt băute împreună cu zahăr rafinat ce poate contracara efectele benefice ale cafelei, în special în cazul steatozei hepatice. În al doilea rând, filtrarea cafelei poate să elimine niște elemente ce potențează încetinirea procesului de fibroză hepatică. Această ipoteză este plauzibilă pentru că expresso și cafeaua turcească conțin mai multe componente și au proprietăți fizice diferite. În al treilea rând cantitatea totală de cafea consumată pare să fie mai mică în cazul consumatorilor de cafea la filtru. Cu toate că expresso și cafeaua turcească au concentrații mai mari de cofeină față de cea la filtru, acestea sunt consumate în cantități mult mai mici. 44ml de expresso conțin 80mg de cofeină față de 350ml de cafea la filtru ce conțin 135mg de cofeină. Rămân întrebări nerăspunse și sunt necesare studii în continuare.

Prin ce mecanisme acționează cafeaua ca antifibrotic?

Fibroza ficatului este procesul prin care se depune un material amorf în locul celulelor hepatice. Celulele ce produc fibroza se numesc miofibroblaști și se formează din celule hepatice stelate, fibroblaști portali sau posibil alte surse. Miofibroblaștii hepatici sintetizează colagen și alte componente ale matricei intercelulare. Depunerea colagenului produce distorsiunea caracteristică cirozei hepatice și permite apariția hepatocarcinomului. Miofibroblaștii hepatici sunt stimulați prin activarea unui receptorului adenozină A2. Cafeina este antagonistul tuturor receptorilor de adenozină și astfel este posibil ca substanța cautată pentru efectele antifibrotice să fie chiar cafeina. Cu toate acestea cafeaua decofeinizată pare să aibă același efect iar efectul ar trebui să fie replicat doar prin administrarea cafeinei însă nu sunt dovezi în acest sens. O altă constatare a fost că enzimele hepatice au de asemenea o evoluție bună după administrarea de cafea normală sau decofeinizată probabil datorită conținutului de antioxidanți. Cum ar trebui să consume cafeaua pacienții cu hepatopatii? Cea mai puternică asociație între efectul benefic al cafelei și scăderea gradului de fibroză a ficatului a fost observată în cazul pacienților ce beau între 2 și 4 cești de cafea pe zi. În ciuda observațiilor legate de cafeaua la filtru sau alte băuturi cafeinate nu sunt încă suficiente date. De asemenea nu sunt date care să susțină beneficiile depășirii limitei de 4 cești de cafea pe zi. În acest moment putem „prescrie” 2-4 cești de cafea la filtru pe zi pacienților cu boli hepatice. Recomand să nu se folosească îndulcitori și nici zahar în cantitate mare. În plus trebuie să fie atenți la apariția efectelor excitante ale cafelei – anxietate, tremor , palpitații. Acestea apar în special la cei ce nu au consumat cafea până acum. De asemenea este important să nu consume alte băuturi cafeinate, milkshake-uri cu cafea sau alte băuturi ce conțin cofeină.

În concluzie, cafeaua

– un aliment cu proprietăți considerate odinioară nocive pentru sănătate poate fi considerată acum un aliment benefic. Există date ce sugerează o asociere inversă cu mortalitatea de orice cauză însă este prea devreme să ne pronunțăm.
Read 490 times Last modified on Miercuri, 29 Aprilie 2020 22:05
Dr George Stancu

Author: